Acum patru ani, la ora asta ne intorceam la Omu la cabana, Grasu era deja departe...departe...acolo unde zapada e alba, alba...

In seara aceea groaznica la cabana Omu pentru prima data ne-am indoit ca suntem nemuritori...eu cu nea Gigi...cununa mortii a mai venit odata in martie cand l-a luat pe frati-miu, apoi anul trecut pe nea Radu picurand indoiala in sufletele noastre...

Eu cred insa ca Alin, Grasu, Razvan si nea Radu sunt bine...asteptandu-ne sa venim si noi intr-o buna zi...

Nu va temeti, dacii nu se temeau de moarte, aveti sange albastru in vene, scuipati moartea si radeti de ea, numai asa puteti sa traiti din nou vremurile de pulver adanc si fara fund de alta data...

Daca treceti pe Valea Cerbului sau pe Sugari plecati capul acolo sunt stapani lupii Grasu si nea Radu. Si daca viata v-a transformat in oi, nu uitati ca ati fost odata lupi si cu puterea sufletului puteti ajunge acolo pe Cerb sau Sugari unde o sa va astepte totdeauna Haita.

Bubulu. 29.ian.2010.

Salut! Grasane...a mai trecut un an fara tine si fara frati-miu...asa cum ti-am promis anul trecut, am continuat ca niste drogati sa mergem pe sus acolo unde iti placea si tie sa fi...pe Cerb, pe Morar, in pulverul pana la brau din ianuarie-februarie, pe Caraiman si Comori in martie-aprilie, gustand primul firn, apoi pe Malin si Costila gustand ultimul pulver de mai...in iunie pe Malin si Morar pentru o ultima gura de zapada inghetata..acolo sunt locurile unde simt ca ma intalnesc cu voi...de multe ori cu nea Gigi parca asteptam sa ne intalnim dupa Cerdac...in capul Ialomitei...

Noi nu te-am uitat Grasane, locul tau in haita a ramas liber, nici un lup tanar nu ar indrazni sa iti ia locul vreodata. Ramane doar sa ajungem si noi la voi sa refacem haita de odinioara.

Iti doresc sa prinzi si anul asta pulverul rece fara fund care iti placea asa de mult, caci nu ma indoiesc ca la ora asta ati coborat ceva vai...cu frati-miu, cu varu-miu Alin, la revedere Grasane si sa ne vedem sus pe creste sau in buza vailor!

Bubulu si haita,
29.01.2008.

A trecut un an de cand urmele de schi ale lui Grasu` nu mai apar in Bucegi.

In memoria ta, Grasane, am continuat sa coboram pe acolo pe unde nu coboara decat putini, Scorusii in pulver, sarituri peste cornisa din Morar, Malin si Costila, hornul din Morar, valcelul dreapta din Costila...dar fara tine ceva lipseste...libertatea absoluta a pantelor de peste 45° cu pulver de ianuarie sau gheata dura ca betonul de iulie, are un gust amar...

Amintirile ma napadesc, ma uit in spate si nu mai vad urmele tale, ne este dor sa te mai vedem skiind: ca un tzanc, dur, nerafinat, fara fitze tehnice.

Adio, Grasane, ne vom revedea mai devreme, sau mai tarziu, acolo sus pe crestele inzapezite, in pulverul pana la piept de decembrie, sau pe firnul dur, va sosi clipa cand ne vom revedea din nou sus in capul Scorusilor, Comorilor, Costilei sau la Omu, adulmecand ca niste rechini pulverul rece datator de libertate....

Iti multumesc, Grasane, pentru tot.
Nu pot sa uit nici una din cele aproape 700 de vai pe care le-am coborat impreuna in cei 7 ani de ture facute pe munte. La revedere, si va sosi ziua cand vom skia din nou impreuna, si atunci va fi pentru totdeauna!

Bubulu si Haita.
Ian. 2007