Acum patru ani, la ora asta ne intorceam la Omu la cabana, Grasu era deja departe...departe...acolo unde zapada e alba, alba...

In seara aceea groaznica la cabana Omu pentru prima data ne-am indoit ca suntem nemuritori...eu cu nea Gigi...cununa mortii a mai venit odata in martie cand l-a luat pe frati-miu, apoi anul trecut pe nea Radu picurand indoiala in sufletele noastre...

Eu cred insa ca Alin, Grasu, Razvan si nea Radu sunt bine...asteptandu-ne sa venim si noi intr-o buna zi...

Nu va temeti, dacii nu se temeau de moarte, aveti sange albastru in vene, scuipati moartea si radeti de ea, numai asa puteti sa traiti din nou vremurile de pulver adanc si fara fund de alta data...

Daca treceti pe Valea Cerbului sau pe Sugari plecati capul acolo sunt stapani lupii Grasu si nea Radu. Si daca viata v-a transformat in oi, nu uitati ca ati fost odata lupi si cu puterea sufletului puteti ajunge acolo pe Cerb sau Sugari unde o sa va astepte totdeauna Haita.

Bubulu. 29.ian.2010.